Despre mine

Sunt Robert Krafft. Pentru mine, ca și pentru tine, Cisnădie e #Acasă.

M-am născut, am copilărit și am mers la școală aici. Apoi, pentru o scurtă perioadă de timp m-am mutat în Germania, unde mi-am finalizat studiile universitare, știind întotdeauna că voi reveni acasă. M-am întors, iar acum trăiesc aici împreună cu familia mea pentru că Cisnădie #eAcasă.

M-am format și am lucrat ani buni într-un domeniu tehnic, care presupune rigoare, precizie, planificare, organizare și viziune. Lucrez de mulți ani pentru o corporație prestigioasă, sinonimă cu calitatea germană, BMW, pentru care am condus și implementat proiecte complexe.

Cu o istorie de aproape 900 de ani, prea puțin valorificată, Cisnădie poate și trebuie să apese pedala de accelerație în drumul său către viitor. Viitorul nu ne așteaptă, viitorul se întâmplă acum și nu avem voie să pierdem startul.

Este timpul să schimbăm ceva aici. Cisnădie are toate datele pentru a se transforma dintr-o localitate oarecare într-un oraș vibrant. E timpul să scuturăm această imagine prăfuită așternută peste oraș și să o înlocuim cu una modernă, solid dezvoltată economic, strâns legată de Sibiu pentru că cel mai eficient ne putem dezvolta Împreună.

Asta este viziunea mea iar pe baza ei avem de făcut un plan. Împreună.

Trimite mesaj

Eu știu ce pot și știu ce vreau pentru orașul nostru. Și vreau să știu ce îți dorești tu. Și ce poți face, cu ce idei poți contribui. O comunitate este o echipă atunci când există un proiect și un plan. Vino în echipă!

 

Dintre noi, pentru noi

Ia inițiativă, spune ce vrei să schimbi la tine în oraș!